Agricultura este o ramură importantă a oricărei economii naţionale. Conform statisticilor realizate de Națiunile Unite, până în anul 2050 puține țări vor mai avea suficient pământ arabil pentru a susține nevoile populației în creștere. Aceleași statistici arată că până în 2050, populația va ajunge la un nivel record de 9 miliarde de persoane. Această creștere va trebui să fie susținută și de o creștere a producției agricole.
Cu toate că România are una dintre cele mai întinse suprafețe de teren agricol din Uniune, ne aflăm pe ultimele locuri din UE din punct de vedere al eficienței utilizării suprafeței agricole.
Pentru a-și spori eficiența, companiile din agro trebuie să implementeze o soluție ERP pentru agricultură care să le ajute să optimizeze activităţile prin automatizarea şi simplificarea proceselor critice, prin posibilitatea urmăririi trasabilității producţiei realizate, să determine profitabilitatea pe tipuri de culturi şi să eficientizeze costurile pe care le implică deţinerea şi folosirea logisticii.
Planificarea și urmărirea culturilor, recoltarea și apoi distribuția produselor, realizarea și monitorizarea contractelor cu fermierii sunt doar câteva dintre activitățile unei societăți care activează în domeniul agricol. Un sistem ERP pentru agricultură ajută la îmbunătățirea eficienței operaționale și la optimizarea resurselor, permițând urmărirea culturilor, a producției realizate și a rentabilității. Soluția ERP permite, de asemenea, urmărirea contractelor închise pe campanii și ajută la definirea și urmărirea politicii comerciale.
Indiferent că vorbim de companii producătoare și distribuitoare de semințe pentru culturi mari și plante furajere, de companii producătoare de vin sau distribuitori de produse de protecție a plantelor, un software ERP aduce beneficii în gestiunea eficientă a producției, stocurilor și a inventarului, a achizițiilor, livrărilor și a vânzărilor, reușind să ofere o vizibilitate totală asupra companiei.
O bună parte dintre proiectele de implementare de soluții de business (ERP, CRM și BI) ale BITSoftware au avut ca beneficiari jucători importanți din sectorul agricol și agro-alimentar, printre aceștia numărându-se: Alcedo, Jidvei, Tohani SA, Caussade Semences Est Europa, Hortifruct, Avincis, Berser, Leoser, Ostrovit, Lider International, Domeniile Ostrov sau Viticola Corcova.
Domeniile Viticole Tohani își stabilesc strategiile de vânzare cu ajutorul informațiilor din sistemul integrat de gestiune de la BITSoftware. Cu o producție anuală de peste 3.500 de hectolitri de vin pe an și peste 20.000 de facturi, comenzi clienți, facturi, avize și alte documente de plată, soluția Socrate ERP trebuie să țină pasul cu ritmul alert de dezvoltare a companiei. Astfel, cu ajutorul sistemului ERP, Domeniile Viticole Tohani gestionează și optimizează stocurile de materie primă și finite, vânzările și toate procesele pe care le implică activitățile de producție și distribuție a vinurilor.
Pentru a citi și celelalte povești de succes, vă rugăm accesați acest link.