Uniunea Europeană, prin programul de investiții și digitalizare, pune la dispoziția firmelor mici și mijlocii din România (IMM cu până la 250 angajați) fonduri de până la 100.000 euro ca suport pentru îmbunătățirea performanței economice și creșterea competitivității. Una dintre activitățile susținute de acest program este și achiziționarea și implementarea de soluții software de business (ERP, CRM, BI sau WMS).
Modernizați și eficientizați activitatea companiei cu ajutorul sistemelor ERP, CRM, BI sau WMS de la BITSoftware
Lucrul de la distanță a venit peste noapte înainte de a apuca să testăm, cu adevărat, cum ar funcționa activitatea cu întreaga echipă remote. Am fost nevoiți să găsim resursele necesare pentru a face față noilor provocări profesionale și noii fețe a mediului profesional, noului spațiu de lucru virtual și colectiv.
Echipele au fost nevoite să se adapteze la noile condiții de lucru, iar aceasta a însemnat inclusiv să ne păstrăm și să ne îmbunătățim abilitățile de comunicare și colaborare la distnță, pentru că la locul de muncă totul a devenit virtual - întâlnirile cu clienții, ședințele zilnice sau săptămânale cu echipa, documentele și chiar conversațiile cu colegii “pe hol” la o cafea.
Eficientizarea relațiilor comerciale prin integrarea soluției ERP cu tehnologia EDI
Modelele de business se transformă sub impactul noilor tehnologii, precum și al altor factori (economici, politici, etc). În același timp, companiile au propriile strategii de dezvoltare și transformare care implică inovație, diferențiere în piață, profitabilitate mai mare, atragerea și reținerea talentelor sau proiecte de responsabilitate socială. Ce înseamnă transformarea? În esență, este vorba despre procese mai eficiente, decizii mai dinamice și flexibile care implică toată organizația. Crearea unei organizații agile și flexibile este însă o provocare uriașă, de aceea este nevoie permanentă de inovație, îmbunătățirea operațională sau noi moduri de lucru cu ajutorul tehnologiei.