Principala categorie de soluții ERP a înregistrat o creștere de 20%
BITSoftware, companie emblematică a domeniului IT&C din România cu o experiență de 28 de ani în dezvoltarea de soluții de business, anunță rezultate în creștere la finele anului fiscal 2021, volumul total al vânzărilor ridicându-se la 3,2 milioane EUR. Creșterea vine ca o confirmare a poziționării companiei ca furnizor preferat de soluții de business și a portofoliului de instrumente software pe care le pune la dispoziția clienților săi pe fondul deschiderii mediului de afaceri autohton către transformarea digitală. Principala categorie de soluții, cea de gestionare a resurselor organizațiilor (ERP - Enterprise Resource Planning), susține creșterea consistentă a cifrei de afaceri și a înregistrat o evoluție anuală pozitivă de 20% în comparație cu 2020.