Oricine are un depozit știe că de multe ori, atunci când se livrează marfă, muncitorii pierd timp căutând marfa prin depozit, sau, chiar dacă știu unde se află marfa, nu parcurg depozitul în ordinea ideală și mai fac câte un drum înapoi pentru că au uitat să ia un produs.
Un soft de Warehouse Management System - WMS - știe să ghideze muncitorii pe diverse modele de rute prin depozit, inclusiv ruta cea mai scurtă (iar dacă nu știe asta nu este WMS cu adevărat), astfel încât muncitorii care culeg marfă să nu piardă timp. Ce ne facem însă atunci când apar și alte criterii de care muncitorii trebuie să țină cont?
Să presupunem spre exemplu că avem produse alimentare. Pe rândul 1 produse de morărit și zahăr, pe rândul 2 băuturi, pe rândul 3 mărfuri ușoare și fragile (chipsuri, pufuleți etc.), iar pe rândul 4 conserve. Livrările se fac în medie 1 palet / comandă. În acest caz, pentru a așeza mărfurile corect unele peste altele, muncitorul va trebui să meargă mai întâi pe rândul 2 (băuturile se pun cel mai jos pentru ca în cazul în care se sparge vreo sticlă, lichidul care curge să nu distrugă alte mărfuri), apoi pe rândul 4 (conserve), apoi pe rândul 1 (făină și zahăr), iar în final pe rândul 3 (produsele cele mai ușoare și mai fragile).
De aceea un sistem WMS cu adevărat eficient trebuie să țină cont de întregul lanț de activități din depozit și să optimizeze toate aspectele ca un întreg, nu doar anumite segmente. În exemplul dat, sistemul WMS trebuie să impună muncitorilor care pun mărfurile la raft să pună băuturile pe rândul 1, conservele pe rândul 2, produsele de morărit pe rândul 3 iar la final mărfurile ușoare și fragile pe rândul 4.
Mai precis sistemul WMS să permită alocarea diverselor categorii de produse pe zone dedicate, respectiv să determine locațiile optime de stocare în timpul procesului de recepție astfel încât ruta muncitorilor care fac livrări să fie optimă. Dar, în același timp, să optimizeze și munca operatorilor care pun marfa la raft, să le indice și lor ordinea în care să pună mărfurile astfel încât să se deplaseze cât mai puțin, să nu se mixeze loturi diferite etc.
FluxVision WMS include astfel de funcționalități și multe altele.