Amenajarea depozitului, un punct critic pentru performanță

Amenajarea depozitului-punct critic-blog

Una din problemele de care m-am lovit la diverse implementări de WMS a fost amenajarea depozitului, care este un element critic în performanța acestuia. Furnizorii de rafturi au ca scop să vândă rafturi, așa că atunci când prezintă unui client un proiect de mobilare, acesta are o schemă care are cât mai multe locații de stocare. Ceea ce pare a fi un avantaj la prima vedere, până când se dă drumul la activitate și se constată faptul că nu a rămas suficient spațiu la sol.

În cazul fericit, rafturile se pot demonta parțial relativ ușor, astfel încât să se facă suficient spațiu pentru manevre, zone de buffer etc. Însă, în cazul mai puțin fericit, cum ar fi modulele de raft compacte cu sateliți sau rafturile gravitaționale, rearanjarea lor este foarte costisitoare. Și am avut parte de ambele. 

Într-unul din cazurile nefericite, la un depozit de mărfuri congelate cu rafturi cu satelit, în etapa de analiză, am calculat că manevrarea unui palet la raft durează în medie 1 minut, ceea ce însemna că la recepție, toți paleții se puteau stoca în aproximativ 3 ore, într-o ordine care să asigure FIFO/FEFO la livrare. Ulterior am constatat însă că furnizorul de rafturi a montat un volum prea mare de rafturi în congelator, stivuitorul nu mai avea la fel de mult spațiu de manevră și prin urmare, manevrarea unui palet dura în medie două minute în loc de unul. Ceea ce însemna că recepțiile puteau dura chiar și șase ore sau mai mult, lucru care nu mai lăsa suficient timp pentru livrări! Prin urmare proprietarul a avut de ales: fie cheltuie o sumă importantă pentru a reamenaja depozitul, fie sacrifică regula FIFO/FEFO la livrări (da, știu, mulți nici nu pot concepe așa ceva, mai ales într-un depozit de alimente, dar...), iar noi refacem implementarea. A ales să sacrifice FIFO/FEFO, datorită faptului că erau totuși mărfuri cu perioadă relativ lungă de perisabilitate și viteză mare de rotație. FluxVision WMS, fiind foarte configurabil, am putut reface implementarea imediat, la fața locului, fără să fie nevoie să amânăm data de go-live (care era iarăși un element critic întrucât firma avea contracte și comenzi pe care trebuia să le onoreze), dar depozitul a rămas fără un criteriu important de funcționare, care, dacă ajunge la un moment dat să fie necesar, va fi foarte costisitor de implementat.

De aceea, recomand celor care construiesc sau amenajează un depozit, ori de câte ori am ocazia, să apeleze la o consultanță din partea noastră, astfel încât planul depozitului să țină cont de toate aspectele funcționale, nu doar de volumul de marfă care se poate stoca. La final este mult mai ieftin!

Click aici pentru mai multe informații

 

Share

Categorii

mai mult...

Arhivă

mai mult...