BITSoftware, companie emblematică a domeniului IT&C din România, cu o experiență de 30 de ani în dezvoltarea de soluții software de business, ca și companie consolidată a încheiat anul precedent cu un exercițiu financiar de 4.1 de milioane de Eur, estimând creșteri anuale de cel puțin 20% pentru următorii ani și vizând o serie de obiective strategice.
Noul grup format prin fuziune în România, păstrează marca BITSoftware și urmărește dobândirea unui avantaj competitiv pe piețe din ce în ce mai concurențiale, o cât mai bună exploatare a noilor oportunități, în contextul accelerării ritmului de digitalizare a afacerilor. BITSoftware a devenit în 2022 parte a grupului Entersoft Grecia, iar la începutul acestui an a fuzionat, prin absorbție, cu companiile Sinoptix și Entersoft România, subsidiara locală a Entersoft Grecia. Compania furnizează soluții principalelor industrii, de la FMCG, retail, distribuție, producție, la construcții, servicii profesionale și farma. Pentru companiile din domeniul de producție BITSoftware a dezvoltat funcționalități avansate.
“Prin această fuziune, am adăugat alături de BITSoftware un investitor strategic care va contribui la lărgirea portofoliului de clienți în regiune pentru produsele BIT, prin accesul la o piață mai mare, precum și extinderea portofoliului de produse, care va avea ca rezultat acoperirea unor verticale (industrii) unde avem soluții complete. Fuziunea este parte din strategia noastră pe termen lung, vizând atât o prezență semnificativă în piața românească, cât și optimizarea utilizării resurselor umane (consultanți și dezvoltatori), pe lângă sinergiile la nivel de produse. Suntem un partener viabil, susținut de o structură solidă de acționariat, iar acum dispunem de o masă critică de clienți și utilizatori, stabilitate care ne permite dezvoltarea și investițiile în produse de generație viitoare. Viziunea companiei se modifică și ne propunem să ajungem în topul primilor trei furnizori de soluții de business din piața românească până în 2025.”, spune Remus Cazacu, Director General şi fondator al BITSoftware.
În prezent, compania implementează o strategie pe termen mediu de creștere prin extinderea birourilor din București și din alte orașe din țară, alături de diversificarea rețelei de parteneri și procesul de extindere a echipei. “Pe termen scurt, avem provocări generate de numărul mare de proiecte de digitalizare (PNRR), precum și de fluxul constant de dezvoltări/extinderi care vin din partea multinaționalelor. Avem produse și soluții pentru toate categoriile de companii și în prezent suntem preocupați de accelerarea rapidă a competențelor noastre, pentru a asigura servicii de cea mai bună calitate, atât direct, cât și indirect, prin partenerii noștri”, spune Remus Cazacu.
Până în 2025, BITSoftware urmează să-și asigure dezvoltarea atât prin creșteri organice, cât și prin alte achiziții, compatibile atât cu viziunea pe termen lung a companiei, cât și cu tipurile de produse specifice fiecăreia dintre entitățile vizate. Totodată, strategia de dezvoltare pe termen lung vizează și extinderea funcţionalităţilor şi a portofoliului de produse, care să-i permită noului grup să deservească și alte segmente de piaţă. Înființată în 1994, BITSoftware se bazează în principal pe acoperirea regională, dar compania și-a asigurat prezența și la nivel global, cu soluții furnizate în peste 70 țări, și nu exclude o strategie de dezvoltare la nivel internațional.
Creșterea înregistrată a confirmat atât poziționarea companiei ca principal furnizor de soluții de afaceri, cât și a portofoliului de instrumente software pe care le pune la dispoziția clienților săi. Acest portofoliu susține creșterea consistentă a cifrei de afaceri a companiei, care a înregistrat în fiecare dintre ultimii doi ani o evoluție anuală pozitivă de 20% față de precedentul interval.