Lucrul de la distanță a venit peste noapte înainte de a apuca să testăm, cu adevărat, cum ar funcționa activitatea cu întreaga echipă remote. Am fost nevoiți să găsim resursele necesare pentru a face față noilor provocări profesionale și noii fețe a mediului profesional, noului spațiu de lucru virtual și colectiv.
Echipele au fost nevoite să se adapteze la noile condiții de lucru, iar aceasta a însemnat inclusiv să ne păstrăm și să ne îmbunătățim abilitățile de comunicare și colaborare la distnță, pentru că la locul de muncă totul a devenit virtual - întâlnirile cu clienții, ședințele zilnice sau săptămânale cu echipa, documentele și chiar conversațiile cu colegii “pe hol” la o cafea.
Chiar și acum, la câteva luni de la apariția pandemiei, multe companii folosesc încă tehnologie neadaptată pentru munca de la distanță, ceea ce înseamnă că oamenii reușesc cu greu să se mențină conectați și să colaboreze așa cum o făceau când erau cu toții în același birou sau în aceeași clădire.
Tocmai de aceea, acum este momentul pentru a regândi o strategie care să sprijine munca în echipă și să creeze un mediu în care afacerea dumneavoastră poate continua să funcționeze și să prospere.
Conform unor statistici:
- 86% dintre echipele virtuale raportează că au întâmpinat dificultăți în comunicare
- 75% dintre lucrătorii de la distanță spun că ratează informații importante
- 37% dintre lucrătorii la distanță consideră că lucrul de acasă poate duce la o vizibilitate mai mică și contact redus cu persoanele de decizie
Peste 6 milioane de organizații la nivel global, printre care ne numărăm și noi, au ales G Suite ca partener în transformarea digitală.
De ce am ales noi G Suite? Pentru că această suită All-in-One transformă cu adevărat modul în care comunicăm și lucrăm împreună.
Ce este diferit la G Suite?
Este o soluție simplu de utilizat și prietenoasă, care oferă o experiență plăcută utilizatorilor, unde echipele pot lucra în paralel pentru a obține un rezultat mai bun și mai rapid. Spre deosebire de alte instrumente, colaborarea în timp real chiar funcționează cu adevărat, totul se întâmplă online, fără aplicații desktop sau moduri de lucru învechite.
O soluție flexibilă, pentru că încă de la început, G Suite a fost conceput pentru a ajuta membrii unei echipe să lucreze împreună de oriunde s-ar afla, având nevoie doar de o conexiune la internet. Iar ecosistemul este atât de flexibil, încât permite personalizarea pentru a se potrivi nevoilor fiecărui utilizator.
De ce sunt simplitatea și flexibilitatea importante? Pentru ca oamenii sunt de multe ori bulversați de numărul de aplicații pe care le folosesc și de multitudinea de notificări pe care le primesc. G Suite este o suită de aplicații integrate, cu care utilizatorii pot lucra și colabora în mod eficient. Acest lucru este foarte important mai ales în cazul lucrului de la distanță. Nu există timp pierdut sau confuzie despre care este cea mai recentă versiune a unui document sau ce aplicație trebuie să folosească.
V-au fost utile informațiile din articol? Este G Suite soluția care vi se potrivește? Solicitați o prezentare și alegeți ediția G Suite care vi se potrivește!