De ce să alegi un sistem de Warehouse Management (WMS)?

De_ce_sa_folositi_un_sistem_de_Warehouse_Management-.png

În contextul actual al evoluției economice, ideea achiziționării unui sistem WMS a devenit din ce in ce mai populară și printre companiile care nu dețin neapărat un sistem complex de depozitare, cu suprafețe și rulaje mari, dar și pentru companiile cu un număr mare de clienți și cu volume mici de rulaj.

 

Funcționalitatea principală a unui sistem de management al depozitelor este controlul mişcării şi stocării produselor în depozit precum și al operaţiunilor şi proceselor aferente tranzacţiilor.

 

Principalele avantaje ale unui sistem de Warehouse Management:

Reducerea stocurilor prin creșterea vizibilității acestora, în special celor greu vandabile, prin monitorizarea lor în timp real, dar și prin o mai bună gestionare a spațiului depozitului.

Reducerea costurilor de operare. Creșterea nivelului de eficiență a personalului din depozit, prin instrumente dedicate de monitorizare a timpului de lucru și determinarea perioadelor de vârf în timpul zilei sau al săptămânii, putându-se astfel realiza încărcarea și realocarea resurselor mult mai eficientă. Prin automatizarea gestiunilor, a comenzilor, intrărilor și ieșirilor, mișcărilor de marfă din cadrul depozitului, se elimină lucrul pe hârtie și erorile aferente, iar cu ajutorul tehnologiei codurilor de bare și a sistemelor hardware ( imprimate pentru etichetare și terminale mobile cu scanner pentru codurile de bare, terminale fixe, etc.) se garantează eficiența maximă a personalului depozitului.

Reducerea costurilor de transport prin reducerea erorilor de livrare. Cu ajutorul ghidării în timp real a operatorilor în depozit, se reduc erorile produse în timpul pickingului, ceea ce duce la o scădere a erorilor de livrare și, implicit, și a celor de transport. 

Reducerea timpului necesar pentru inventariere generală prin utilizarea de inventare ciclice. Utilizarea unui astfel de sistem de monitorizare și gestiune a stocurilor în timp real, precum și utilizarea tehnologiei codurilor de bare și a terminalelor mobile reduc semnificativ timpul de inventar. 

Creșterea nivelului de satisfacție al clienților prin diminuarea erorilor de livrare.

Astfel un sistem de gestiune a depozitelor permite controlul și monitorizea constantă a distribuției, în timp real dintr-un singur centru de comandă, realizandu-se astfel o analiză a performanței depozitului la nivel decizional și generând raspunsuri rapide și concrete la solicitările venite din partea clienților.

 

Intrebari? Contactați-ne și discutați cu unul dintre specialiștii BITSoftware.

Share

Categorii

mai mult...

Arhivă

mai mult...