Reacțiile tipice asociate cu implementarea și utilizarea unei soluții ERP într-o companie de construcții variază de la “e foarte diferit față de cum procedam înainte” și până la “wow, ce diferență!”. Ce face diferența? Selecția sistemului ERP potrivit trebuie să se bazeze în primul rând pe latura funcțională - cât de capabil este sistemul să respecte cerințele de business ale unei companii din construcții.
Varietatea proiectelor de construcții, dispersia teritorială, concurența, termenele stricte impuse de beneficiari sau activitatea ciclică dictată de condițiile meteo sunt provocări majore pentru constructori. De aceea, un management metodic, eficient şi responsabil al proiectelor de construcții asigură respectarea termenelor, a calității și bugetelor, în vederea maximizării satisfacției clienților, dar și a profitabilității.
Funcționalități must-have pentru o soluție ERP pentru construcții
Gestiunea lucrărilor de construcții
SocrateCloud gestionează derularea eficientă a lucrărilor de construcții, evidențiază atât cantitativ, cât și valoric toate resursele utilizate, planifică alocarea acestora pe proiecte, faze, subfaze și activități, urmărește consumurile și costurile și calculează profitabilitatea în timp real.
Gestiunea echipamentelor și a utilajelor
Echipamentele și utilajele sunt planificate și urmărite pe lucrări, consumurile fiind înregistrate în fișa de utilaj. SocrateCloud evidențiază orele lucrate, consumurile de motorină și kilometri parcurși. Toate costurile pot fi înregistrate separat pe timp de deplasare, staționare sau lucrare propriu-zisă. De asemenea, pentru fiecare echipament se păstrează o evidență a asigurărilor obligatorii, a ratelor CASCO, a rovignetelor sau a reviziilor periodice cu mecanisme de notificare la apropierea termenului limită sau la expirarea acestora.
Controlul costurilor pe proiect
SocrateCloud permite definirea și urmărirea costurilor planificate, bugetate și angajate, realizând o comparație în timp real cu costurile efective rezultate în urma execuției lucrărilor, iar această comparație poate fi realizată la nivel de proiect, fază, subfază sau activitate.
Gestiunea pontajelor
SocrateCloud gestionează atât pontajul lucrătorilor de pe șantiere, cât și al personalului Tesa. Înregistrarea orelor lucrate se poate face pe proiect, pe faze sau pe subfaze, cu evidențierea activităților prestate, dar și a tipului de ore: ore normale, ore de noapte, sărbători legale, concedii sau delegații. Înregistrarea pontajelor se poate face fie direct de pe șantier, fie prin importul datelor în mod centralizat, la sediu. Pontajele pot fi verificate și aprobate de către șeful de șantier și sunt folosite ca bază de calcul salarial.
Analize și raportări specifice industriei de construcții
O soluție ERP dedicată industriei de construcții trebuie să ofere rapoarte special create pentru nevoile acestei industrii. Cu ajutorul rapoartelor dedicate din SocrateCloud, companiile pot urmări în timp real profitabilitatea, consumul de materiale, manoperă sau utilaje planificat versus realizat, costuri pe proiect bugetate versus realizate, flux de numerar, producție în curs, cheltuieli nealocate sau solduri neachitate.
SocrateCloud oferă flexibilitate în gestionarea eficientă a șantierelor, o planificare a resurselor și un control al costurilor, iar introducerea informațiilor în sistem o singură dată reduce timpul pierdut cu operarea multiplă.