BITSoftware a lansat serviciul e-Factura

Autor: Alina Răfoi

e-factura blog

Digitalizarea mediului de business reprezintă o provocare pentru sistemul actual și este singura modalitate de a ne alinia cu legislația europeană. 

Începând de vineri, 1 iulie 2022, operatorii economici care comercializează produse cu risc fiscal ridicat (B2B) şi cei care desfășoară activități economice în relația cu statul (B2G) au obligaţia să emită facturi electronice şi să le transmită prin sistemul naţional RO e-Factura, potrivit prevederilor OUG nr. 120/2021, aprobată cu modificări prin Legea nr. 139/2022.

Pentru aceștia, dar nu numai, BITSoftware lansează Socrate e-Factura pentru ca antreprenorii să beneficieze de simplificarea relațiilor comerciale, de transparență și de o mai mare încredere în partenerii de business. 

Noul serviciu, Socrate e-Factura, oferă înregistrarea la ANAF a facturilor în format electronic, în conformitate cu legislația care introduce Sistemul național privind facturarea electronică RO e-Factura pentru instituții publice și companii ce își desfășoară activitatea în România, conform OUG 120/2021.

Acest serviciu SaaS dezvoltat în AWS Cloud va fi disponibil atât clienților noștri de SocrateERP, pentru cele două versiuni, on-premise și cloud, cât și unor terți furnizori de aplicații software de business.

Cui se adresează serviciul Socrate e-Factura?

Înregistrarea facturilor în serviciul ANAF RO e-Factura este obligatorie pentru toate tranzacțiile B2G (Business to Government) specifice achizițiilor publice și, parțial deocamdată, pentru toate tranzacțiile B2B (Business to Business), care conțin produse cu risc fiscal ridicat, așa cum sunt ele listate în OPANAF 12/2022:

- legume, fructe, rădăcini și tuberculi alimentari, alte plante comestibile

- băuturi alcoolice

- construcții noi

- produse minerale (apă minerală naturală, nisip și pietriș) 

- îmbrăcăminte și încălțăminte

Companiile care nu sunt obligate, conform paragrafului de mai sus, dar care doresc să opteze să folosească RO e-Factura, trebuie să fie înregistrate în prealabil în Registrul RO e-Factura de la ANAF. Aceasta se poate face în SPV completând și depunând o declarație 084 în acest scop. 

Înregistrarea în Registrul RO e-Factura va deveni operațională cu data de 1 a lunii următoare înscrierii. Companiile care s-au înregistrat în Registrul RO e-Factura vor fi nevoite să trimită toate facturile în acest sistem.

De asemenea, persoana care este reprezentantul fiscal al companiei, cea a cărei semnătură digitală este înregistrată la ANAF pentru acces și depunerea documentelor fiscale, va trebui, o singură dată la începerea utilizării serviciului RO e-Factura, să parcurgă o procedură de autorizare a aplicației ERP la ANAF. 

Ce funcționalități oferă Socrate e-Factura?

Cel mai nou serviciu lansat de BITSoftware oferă următoarele funcționalități:

  • accesul securizat și gestionarea autentificării operării cu serviciul ANAF
  • conversia în format XML cu validarea acestuia
  • transmiterea la ANAF a facturilor în format electronic
  • descărcarea de la ANAF a facturilor electronice primite, precum și a mesajelor legate de acestea. 
  • stocarea facturilor electronice

Toate facturile trimise respectiv primite se consideră comunicate de la data validării acestora la ANAF RO e-Factura, când li se aplică și semnătura electronică (sigiliul electronic) al MFP (Ministerului Finanțelor Publice). În plus, serviciul va oferi și descărcarea facturilor în format PDF începând din Q4 2022.

Pentru mai multe detalii despre pachetele disponibile, vă rugăm să ne scrieți la contact@bitsoftware.ro 

Share

Categorii

mai mult...

Arhivă

mai mult...