[Studiu de caz] Okian, noi orizonturi de business cu SocrateCloud

Date: 06-04-2017
Author: Alina Răfoi

studiu de caz socratecloud okian.png

 

OKIAN este cea mai mare librărie online din România, oferind peste 1 milion de cărți în engleză și română, din toate domeniile, de la cele mai căutate titluri din beletristica internațională la cele mai importante cărți de business sau medicină, dar și jocuri și accesorii pentru iubitorii de carte și nu numai.

 

Site-ul Okian a fost lansat în octombrie 2007 și reprezintă un instrument simplu prin care clienții Okian pot accesa una dintre cele mai vaste resurse de cunoaștere de pe glob, publicațiile în limba engleză, iar începând cu 2010 a pătruns și pe piața cărților în limba română. Pe lângă acestea, începând cu 2011 Okian adaugă în portofoliu o colecție de cărți digitale și audio, astfel clienții având la dispoziție trei modalități pentru a intra în posesia titlurilor preferate. Site-ul deține, de asemenea, o funcționalitate aparte și anume serviciul Okian On-demand prin intermediul căruia orice carte apărută la o editură din UK sau USA poate fi livrată la cererea, chiar dacă aceasta nu apare în baza de date a site-ului.

 

Download Studiu de caz Okian - Cea mai mare librarie online din RomâniaÎnainte de a implementa SocrateERP de la BITSoftware, compania utiliza mai multe aplicații, fiecare specializată pe o anumită activitate (achiziții, vânzări, contabilitate), însă rezultatele erau destul de greu de urmărit, deoarece aceste aplicații nu erau interconectate și datele nu erau consolidate în timp real. În anul 2000 a fost implementată soluția SocratePlus, iar ulterior managementul companiei a luat decizia de a trece la SocrateCloud, o soluție de gestiune inovatoare, flexibilă și capabilă să țină pasul cu ritmul alert de dezvoltare al afacerii. Decizia a venit din dorința de a putea procesa mult mai rapid comenzile client și de a avea acces la rapoarte în timp real.

 

Procesul de implementare a soluției SocrateCloud a durat 3 luni și odată implementat, sistemul ERP a permis celor de la Okian să utilizeze pe lângă modulele de vânzări, achiziții, gestiunea stocurilor, contabilitate și trezorerie, o integrare cu magazinul online www.okian.ro, dar și cu POS-urile din cele 2 librării din Brașov și București.

 

Implementarea soluției SocrateCloud de la BITSoftware a adus beneficii imediate în modul de abordare și urmărire a  tuturor activităților din cadrul companiei, a ajutat la standardizarea proceselor, la reducerea timpului de operare și de procesare a comenzilor.

 

“SocrateCloud ne ajută enorm. Este folosit de către toți angajații noștri și ușurează foarte mult munca fiecărui departament. Cele mai importante beneficii au fost legate de standardizarea proceselor, de reducerea timpului de operare și de procesare a comenzilor și de raportarea în timp real. Dacă înainte aveam o întârziere chiar și de o lună în procesarea și livrarea comenzilor client, cu ajutorul lui SocrateCloud acest lucru nu se mai întâmplă, iar reacția clienților este foarte pozitivă, generând o creștere importantă a numărului de comenzi. Partea de raportare este și ea foarte importantă, deoarece ne dă o imagine de ansamblu în timp real și ne ajută să creăm strategii pe termen lung”, spune Laura Frîncu, Director Operațional la Prems Librexim.


Descărcați studiul de caz pentru mai multe detalii despre beneficiile pe care implementarea soluției SocrateCloud le-a adus celei mai mari librării online din România.

Share

Categorii

mai mult...

Arhivă

mai mult...