Criza forței de muncă și impactul acesteia asupra industriei de construcții

Date: 14-02-2018
Author: Dan Grigore

La finalul anului trecut, am avut plăcerea și onoarea de a participa la Forumul “Criza forței de muncă. Impactul asupra marilor proiecte de infrastructură” organizat de Intact Media Group și moderat de Alessandra Stoicescu.

 

Ne confruntăm, deja de câțiva ani, la nivel național cu o criză acută a forței de muncă, aproape toate sectoarele fiind afectate, dar industria de construcții este, de departe, cel mai greu încercată. Începând cu acest an, efectele crizei forței de muncă vor deveni încă și mai greu de ignorat, datorită faptului că mai multe proiecte de infrastructură vor intra în derulare, iar teama este că nu va mai avea cine să le execute. Acesta a fost și avertismentul clar exprimat de către reprezentanții mediului de afaceri prezenți în sală.

 

Autoritățile au declarat că au în vedere mai multe măsuri pentru stimularea forței de muncă: cursuri de formare profesională, consiliere și prime de încadrare. Angajatorii sunt și ei încurajați să facă angajări, în special din rândul persoanelor defavorizate și al tinerilor absolvenți. Chiar dacă Ministrul Muncii și-a anunțat regretul că mediul de afaceri accesează foarte puțin din programele de peste un miliard de Euro din fonduri europene pentru angajarea și formarea ucenicilor și a stagiarilor, Președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții a explicat reticența mediului de afaceri prin faptul că în trecut au existat probleme cu banii accesați și cu birocrația foarte mare.

 

Deficitul forței de muncă este cauzat de mai mulți factori: migrarea forței de muncă, deficitul de angajați calificați, condițiile grele de muncă, caracterul sezonier al joburilor, statutul social, precum și nivelul scăzut al salariilor din construcții. Una din propunerile venite de la mediul de afaceri a fost impunerea unor limite minime de salarizare. Este, așadar, iminentă o creștere salarială în domeniul construcțiilor, ceea ce va rezolva probabil doar o parte din problemă.

 

Acest deficit, însă, de peste 200.000 de muncitori estimat pentru anul 2018, înseamnă că nevoia de a gestiona și de a controla mult mai eficient resursele va fi din ce în ce mai mare și aici pot interveni soluțiile informatice, care să ofere o mai bună vizibilitate, trasabilitate și o îmbunătățire a profitului la nivel de lucrare.

 

Prin intermediul soluției SocrateERP, BITSoftware furnizează o aplicație integrată firmelor care activează în domeniul construcțiilor și ajută la gestiunea eficientă a tuturor proceselor din companie: achiziții, managementul contractelor, costurilor, consumurilor, salariaților, echipamentelor și utilajelor, maximizând profitul printr-o execuție eficientă a fiecărui proiect și prin posibilitatea gestionării mai multor proiecte cu resurse mai puține, prin integrarea și automatizarea proceselor cheie.

Solutia-ERP-Software-Constructii.png

Care sunt beneficiile pe care le aduce SocrateERP pentru construcții?

 

  • Evidența cantitativ-valorică a tuturor activităților, pe proiecte, faze și subfaze
  • Controlul costurilor la nivel de proiect
  • Gestionarea, urmărirea și planificarea utilizării echipamentelor și a utilajelor
  • Preluarea la timp a pontajelor pe proiecte
  • Aprovizionarea la timp cu materialele de construcții necesare pe lucrări
  • Rapoarte în timp real în ceea ce privește profitabilitatea, consumul de materiale, oameni, utilaje și transport

 

Mai multe despre soluția SocrateERP pentru construcții puteți citi aici, unde puteți, de asemenea, solicita o prezentare personalizată sau o întâlnire cu unul dintre consultanții noștri.

 

                Aflati mai multe despre solutia pentru constructii SocrateCloud  Download ebook-ul 7 Rețete de succes pentru companiile din construcții  Download Studiu de caz Okian - Cea mai mare librarie online din România